Trinnovis
  • Acasă
  • Despre noi
  • Domenii de Practică
  • Servicii Privilegiate
  • Noutăți și Media
  • Contact
  • Română
    • English
    • Română
  • Cautare
  • Menu
  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Youtube
Sunteți aici: Acasa / Competiție și Concurență neloială

COMPETIȚIE ȘI CONCURENȚĂ NELOIALĂ

O sferă a business-ului căreia îi acordăm o deosebită atenție este domeniul concurenței, sau mai exact prevenirii și combaterii practicilor specifice concurenței neloiale. În acord cu prevederile legislației în vigoare, suntem în măsură să le oferim clienților noștri un spectru larg de servicii aflate într-o continuă optimizare față de realitatea socio-economică, ale căror implementare să conducă la valorificarea celor mai viabile soluții pentru protejarea legală a clienților noștri sau potențialilor investitori față de practicile anticoncurențiale.

În acest sens, alături de colaboratorii noștri, prin serviciile oferite punem accent pe următoarele aspecte:

Investigații și aspecte legale ale activității zilnice

  • efectuarea unor evaluări specifice pentru a ne asigura că activitatea lor nu încalcă regulile concurenței sau pentru evitarea riscurilor de a deveni victimele unor practici anti-concurențiale;
  • acordarea de asistență juridică în timpul și după efectuarea controalelor inopinate (down-raids), elaborarea și implementarea regulamentelor de ordine interioară pentru companiile clienților noștri cu privire la adoptarea anumitor politici de gestionare a situațiilor specifice domeniului concurenței;
  • consultanță, asistență și reprezentare juridică în relațiile cu Consiliul Concurenței, pe parcursul derulării procedurilor de control demarate de această instituție, precum și elaborarea de contestații asupra rapoartelor de investigații întocmite în urma acestor controale;
  • asistarea juridică a clienților în vederea îndeplinirii condițiilor de elegibilitate pentru a beneficia de avantajele politicii de clemență practicată de Consiliului Concurenței;
  • formularea de opinii juridice pentru investitori în urma evaluării cadrului legal.

Autorizarea fuziunilor

  • consultanță, asistare și reprezentare în efectuarea demersurilor necesare în vederea obținerii de aprobări din partea autorităților de concurență în faza inițială a unei fuziuni și/sau în cadrul investigațiilor aprofundate efectuate de către aceste autorități în timpul derulării procedurilor de fuziune, cu scopul de a asigura o tranzacție finalizată în acord cu prevederile în vigoare ale legislație din acest domeniu;
  • asistență juridică în vederea obținerii unor derogări individuale ale înțelegerilor care ar putea intra sub incidența restricțiilor prevăzute de legea concurenței;
  • revizuirea și optimizarea mecanismelor comerciale și tranzacționale, cu scopul de a îndeplini cerințele legislației române și a legislației Uniunii Europene din acest domeniu;

Ajutor de stat

  • verificarea și efectuarea demersurilor necesare în vederea îndeplinirii condițiilor necesare pentru obținerea ajutorului de stat, conform schemelor prevăzute de legislația în vigoare, sau pentru obținerea unui ajutor de stat ad hoc;
  • identificarea și implementarea celei mai bune strategii de acțiune atunci când există suspiciunea că un concurent a beneficiat în mod fraudulos sau a abuzat de un ajutor de stat;
  • asistență juridică în timpul etapei de monitorizare a ajutoarelor de stat autorizate.

Domenii de Practică

  • Societar
  • Comercial
  • Bancar și Financiar
  • Achiziții Publice
  • Competiție și Concurență neloială
  • Muncă și Resurse umane
  • Imobiliare și Construcții
  • Mediu și Resurse naturale
  • Transport și Logistică
  • Proprietate Intelectuală
  • Insolvență
  • Fiscal și Antifraudă

Ultimele Noutăți

  • Investitii RomaniaInvestitiile straine directe in Romania s-au dublataugust 26, 2021 - 1:13 pm

    Noi informații au fost publicate de Institutul Național de Statistică, referitoare la investițiile străine directe în mediul de afaceri din România, comparate cu cele din anii precedenți.

  • Autorizatia de mediuAutorizația de mediu trebuie vizată anualmartie 20, 2019 - 9:30 am

    O noua modificare legislativă relevantă în privința funcționării activităților cu impact asupra mediului, o reprezintă Ordonanța de urgență nr.75/19.07.2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului cetățenilor străini.

  • PFA sau SRLPFA sau SRLdecembrie 8, 2017 - 8:25 am

    Nu de puține ori cei care vor să intre în zona de business, fie viitori antreprenori, fie viitori freelanceri, ajung în situația în care vor trebui să ia o decizie foarte importantă pentru viitorul noii afaceri, mai exact: Ce formă juridică va avea afacerea lor, PFA SAU SRL?

Link-uri Utile

www.gov.ro
www.portal.just.ro
www.cjhunedoara.ro
www.prefecturahunedoara.ro
www.primariadeva.ro

Domenii

  • Societar
  • Comercial
  • Bancar și Financiar
  • Achiziții Publice
  • Competiție și Concurență neloială
  • Muncă și Resurse umane
  • Imobiliare și Construcții
  • Mediu și Resurse naturale
  • Transport și Logistică
  • Proprietate Intelectuală
  • Insolvență
  • Fiscal și Antifraudă

Ultimele Noutăți

  • Investitii RomaniaInvestitiile straine directe in Romania s-au dublataugust 26, 2021 - 1:13 pm

    Noi informații au fost publicate de Institutul Național de Statistică, referitoare la investițiile străine directe în mediul de afaceri din România, comparate cu cele din anii precedenți.

  • Autorizatia de mediuAutorizația de mediu trebuie vizată anualmartie 20, 2019 - 9:30 am

    O noua modificare legislativă relevantă în privința funcționării activităților cu impact asupra mediului, o reprezintă Ordonanța de urgență nr.75/19.07.2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului cetățenilor străini.

  • PFA sau SRLPFA sau SRLdecembrie 8, 2017 - 8:25 am

    Nu de puține ori cei care vor să intre în zona de business, fie viitori antreprenori, fie viitori freelanceri, ajung în situația în care vor trebui să ia o decizie foarte importantă pentru viitorul noii afaceri, mai exact: Ce formă juridică va avea afacerea lor, PFA SAU SRL?

Contact

Addresa:
Piața Unirii nr. 9
330152 Deva, România

+40.729.966.454
+40.722.822.927
office@trinnovis.ro
www.trinnovis.ro
© Copyright 2016 | Trinnovis - Legal & Business Consulting | All rights reserved! - Enfold WordPress Theme by Kriesi
  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Youtube
Scroll to top

This site uses cookies. By continuing to browse the site, you are agreeing to our use of cookies.

Accept settingsHide notification onlySettings

Cookie and Privacy Settings



How we use cookies

We may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.

Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.

Essential Website Cookies

These cookies are strictly necessary to provide you with services available through our website and to use some of its features.

Because these cookies are strictly necessary to deliver the website, refuseing them will have impact how our site functions. You always can block or delete cookies by changing your browser settings and force blocking all cookies on this website. But this will always prompt you to accept/refuse cookies when revisiting our site.

We fully respect if you want to refuse cookies but to avoid asking you again and again kindly allow us to store a cookie for that. You are free to opt out any time or opt in for other cookies to get a better experience. If you refuse cookies we will remove all set cookies in our domain.

We provide you with a list of stored cookies on your computer in our domain so you can check what we stored. Due to security reasons we are not able to show or modify cookies from other domains. You can check these in your browser security settings.

Google Analytics Cookies

These cookies collect information that is used either in aggregate form to help us understand how our website is being used or how effective our marketing campaigns are, or to help us customize our website and application for you in order to enhance your experience.

If you do not want that we track your visist to our site you can disable tracking in your browser here:

Other external services

We also use different external services like Google Webfonts, Google Maps, and external Video providers. Since these providers may collect personal data like your IP address we allow you to block them here. Please be aware that this might heavily reduce the functionality and appearance of our site. Changes will take effect once you reload the page.

Google Webfont Settings:

Google Map Settings:

Google reCaptcha Settings:

Vimeo and Youtube video embeds:

Accept settingsHide notification only